17 settembre 2013 di Pierluigi Camboa
di Pierluigi Camboa
Pasquale Urso: A carte – olio su tela – cm 80 X 60 – anno 2002
Ulìa canuscu li secreti cchiu secreti du celu
allu puntu cchiu vàutu da notte e da mmane,
an capu alle stiddre de veru cchiu luntane,
dopu l’urtima galassia de ddru niuru velu.E allu puntu sou cchiu vasciu
arunca se ssetta chianu chianu
cu ncarizza, duce duce, ‘u mare,
persu allu llimitare du munnu
senza fine e finite de ttantare.Ulìa canuscu li secreti da natura,
ca ogne mmane se discita comu ‘n’acchiatura
an tra llu dirlampu de l’incantu de Diu
e allu spiandore du primu sule.Ulia canuscu ‘a vita de li ‘ntichi,
fatta de cose ciciccheddre, ma ‘mpurtanti,
quannu i vagnoni scjiucavane ‘ntra moja,
senza li ‘nzurti du munnu de moi,
tra zumpi e balli, cridannu pe’ la gioia.Ulìa canuscu le parole scuse,
scritte cu lu misteru e l’armunia,
quire te ca aprune ‘e porte du core
ma citte citte, senza facune rumore.Ulìa canuscu ‘a lizzetta da cuiete,
cu me ‘lluntana de ‘sta trista dulure,
cu me ‘ccumpagna allu munnu du sulenziu,
senza luce, museca, ‘ndori o culure.Ulìa canuscu tantu, ci tinìa canza,
ma – focu meu – ‘u tiempu nu me vanza:
Me ssettu ‘llora e ‘spettu, carmu carmu
‘A signura niura senza facce
e la fauce sua mmulata
e poi (e de veru), pe’ l’urtima fiata,
chiudu le porte de stu munnu
cu me priparu, bellu e de carbu,
allu cranne ‘ngirutunnu.