Magazine Cultura

Menu male pe’ lle pinne (prima parte)

Creato il 07 luglio 2011 da Cultura Salentina

Racconto di Vincenzo d’Aurelio in cinque parti

Pasquale Urso: Lavoro nel vicolo (Acquatinta)

Pasquale Urso: Lavoro nel vicolo (Acquatinta)

A Maje, su a via de menzu tra a chiazza e lla culonna, nc’ète nu palazzu ddhunc’abbitava nna certa donn’Angela Rosa Musi de Pinna. Quista era nna razza de ‘Signuri’ e iane tinutu sempre rrobba. Lu cummerciu de l’oju l’ia poi ‘rricchiti ‘ncora de cchiu. Fattu sta’ ca tutti sti bburghesi, pe’ lli sordi e ppe’ lla bbella vita ca faciane, a nnu certu puntu se sintira nobbili e tinnera tantu cu sse mmosciane crossi e pputenti ca se fissera puru lu stemma comu li bbaroni.

I Musi de Pinna n’erane fattu mintire unu susu l’arcu du purtune de casa e ppurtanne disegnatu na pinna de picciune cu ttantu de cruna. Lu populu ‘gnurante, nu picca pe’ invidia e nu’ picca percé ‘nventa e dice mazze e corne cu pozza sempre cuntare male de l’autri, dicia ca u nome de sta famija era na ‘ngiurita percé tutti li famijari erane mutu lardusi. ‘nfatti a cosa sona bbona se penzamu ca a pinna pote significare quiddhu ca se dice “ha mmisu e pinne” giustu cu dici come se ha mmisu superbia.

Donn’Angela Rosa nu ss’era spusata percé, pareddha s’ha ddire puru, era brutticeddha e nu bbastava a tanta rrobba ca tinia cu dave curaggiu cu se face ‘nnanzi quarchetunu. Sirasa, o meju mammasa, percè lu tata muriu mutu prima, l’ia lassatu tuttu percé autri fiji nu nne vinnera e ppe qquistu a sta’ pora cristu li ttuccau, invece, cu rricama, cu se minte li causi cu pozza tinire bonu maneggiu de tuttu.

Lu fattore da masseria “Laccina”, cusì se chiamava pe’ ddhe fiche laccine cincire, cincire ca ddhai criscinne, era mortu de malaria e mujerasa, a Rusina, incinta de ttre misi se la pijau, pe’ pietà, donn’Angela comu serva. U partu fose complicatu percè lu piccinnu stia de culu e cusì, dopu ttre ure de travaju e ddulori, u duttore riusciu cu lu ota e cu llu face nascire. A Rusina, però, ia persu tantu sangu e ppicca ure dopu, morse. Donn’Angela nu rresistiu cu llassa sta picinneddha alla rota de Sant’Antonij e sse la tinne. La chiamau Fortunata, percé veramente furtunata era stata cu ttrova nna mamma e nna casa bbinchiata, e li mise puru lu cognome sou percé pinsava ca alla morte l’ia pututu lassare tuttu invece cu sparte alli cuscini ca nu nn’ia mai pututu cecare. Alla Furtunata, quannu fose de dece anni e ddopu ca tante fiate ia chiestu de sirasa, donn’Angela li tisse comu erane sciute e cose e lla vagnona, invece cu rrimane fiacca, se la mbrazzau e li tisse:

- “Signuria allora m’hai fattu de mamma e dde tata e pe’ qquistu iou te oju bbene pe’ ddoi fiate!

Donn’Angela Rosa rrimase de fronte a ddhe parole e cu llu core a mmanu li rispuse:

- “Iou oju pe’ ttie lu meju percé puru se nu ssi stata intra lle ntrame mei aggiu allu stessu modu chiantu e rrisu comu na mamma manu mmanu ca criscivi. E ci sà ncora quantu aggiu penare e zzumpare pe’ tie! Nu ppenzare ca iou t’aggiu datu lu cognome meu no’ tcu te pozzi scurdare de sirda e de mammata quantu invece cu pozzi ire, rretu a morte mea, tutta la rrobba ca osci tegnu ‘ntestata”.

Tutte e doi se ‘mbrazzara stritte stritte.

(continua a leggere)


Potrebbero interessarti anche :

Ritornare alla prima pagina di Logo Paperblog

Possono interessarti anche questi articoli :

Magazine