Magazine Cultura

Menu male pe’ lle pinne (Quarta parte)

Creato il 15 luglio 2011 da Cultura Salentina

Racconto di Vincenzo d’Aurelio in cinque parti (leggi la terza parte)

Pasquale Urso: Lavoro nel vicolo (Acquatinta)

Pasquale Urso: Lavoro nel vicolo (Acquatinta)

Don Osvaldu chiamau donn’Angela cull’avvocatu o meju, vistu ca avvocatu era fijiasa ci meju de iddhu lu putia difendere? Quannu lu sippe a Furtunata penzau ca lu zzitu era deveru nu Cainu comu dicia mammasa e pe’ qquistu, alla vespra, quannu lu truvau alla Canonica li tisse:
- “Cainu! Prima dici ca oi cu mme sposi, ca me ami e ttante autre buttanate e poi chiami matrima pe qquestioni legali. Ma ce ffurmine de cristianu sinti!”.

- “Furtunata, tocca ssai ca iou nu tt’aggiu mai ditte puttanate, tocca ttei fiducia a mmie e cu vvei ddhu ggiurnu cu mmammata. Tocca ssai sulu ca ddhu ggiurnu iou e tie ne putimu ufficialmente fidanzare”, rispuse.

- “Ma cce dici? Dimme, ce ttei a ‘ncapu?”, critau ancora a Furtunata.

- “Furtunata tie veni buscrai, alle dece comu stae scrittu, fidate”, disse l’Osvaldu.
- “ Giuru, ca se ete nna pijata pe’ cculu iou su ccapace ca te mintu a mmenzu lli guai. Ricordate ca donn’Angela è stata e ete nna mamma pe mmie, ogni ccosa fiacca ca faci a iddha è ccomu se me dai na curtieddhata!”
- “Fidate!”, disse ‘ncora l’Ottaviu.

- “ Buscrai alle dece, allora” – concluse a Furtunata. Girau le spaddhe e sse ne sciu.
Don Celestinu intantu continuau cu llu Rosario u e ddisse quarche patrennosci de cchiui cu lla speranza cu minte la Matonna e Gesu Cristu la manu soa intru sta cosa.

Lu giurnu da convocazione rriau, don Osvaldu stia ‘mpettitu e rrittu de costi all’Ottaviu cu nna superbia ca li sculava de tutte le vanne. L’Ottaviu ampena vitte trasire donn’Angela la salutau cu ggalanteria e ccussì fice puru culla Furtunata. Sirasa, invece, disse sulu nu ‘benventute de forma’ e gguardau donn’Angela intra all’occhi cull’aria de ci ole cu tte pija a ccauci ‘nculu. E doi fimmane se ssittara su nnu salottinu e dde fronte a nna pultrona se mise don Osvaldu cu a rretu l’Ottaviu. Donn’Angela e don Osvaldu erane ggià pronti cu sse tirane l’occhi, mentre a Furtunata pennia da ucca de l’Ottaviu e ggià penzava cu lli tira lu ‘mbrellu ca tinia a mmanu se ia fattu lu fessa.

Tisse don Osvaldu:
- “Donna Angela, vui iti ‘llevare lu stemma vosciu de susu llu purtune percé è ffausu. Cu tteni nnu stemma tocca eggi nobbile e ttocca cu t’eggia riconosciutu e vvui, comu sapiti, siti sulu ‘rricchiti e nno aristocratici comu mmie. Ottaviu, moscili lu decretu reale ca ne nnomina marchesi!”.

L’Ottaviu pijau lu decretu cu ttantu de siggillu reale e llu mmusciau a donn’Angela. Iddha de tutta risposta li disse:
- “Putiti tinire puru raggione ma vui ci siti ca me costringiti cu llevu lu stemma?”
- “Nui nu tte costringimu ma, se ulimu, ve facimu causa e vve chiedimu puru li danni percé ddha pinna de lu stemma tou è ccomu la mea e ppare ca faciti parte de sta famija quannu nunn’iti gnienti a cche spartere”, rispuse don Osvaldu.

- “Senti” – continuau donn’Angela, – “ iou ddha pinna nu lla llevu mancu se scinne DDiu percé quiddha la mise matrima quannu muriu u tata e mme tisse ca quiddhu è nu ricalu de sirma ca sempre m’ha ulutu bbene e mmai, comu poi capire alli tiempi, me l’ha dittu”.
- “Capiscu lu ricordu, donn’Angela, e ddha pinna, allora, invece cu la llei cangiala e mintila stisa e nno ritta comu stannu le mei. Se oi è cusì senò te fazzu causa e tte chiamu alli danni”.

- “ E ce m’annu ddire don Osvaldu! Ca la pinna stisa significa ca m’ai ssuggettata? Don Osvaldu tra de nui nun c’è mmai statu accordu e ppe’ qquistu se oi cu mme faci guerra falla ma statte sicuru ca ddha pinna addhai (r)rimane sinu a’ morte mea!”, caricau ‘ncora donn’Angela.

- “Se cusì uliti, iou t’aggiu ‘vvisata. Ottaviu prepara e carte e sciamu ‘nnzanzi!”.
A Furtunata intantu era sempre cchiù convinta ca l’Ottaviu l’ia pijata pe’ ffessa e ccusì mentre e doi fimmane sta ffacinne cu se ne vannu l’Ottaviu stessu tisse:
- “Spettati tutti nn’attimu e valutamu bbona a cosa”.
- “Ce bboi ddici Ottaviu”, disse don Osvaldu.

- “ Tata, donn’Angela… iou comu ggià aggiu dittu suntu ‘nnamuratu da Furtunata e oju cu lla sposu!”.

- “Mai!”, critara tutti e ddoi li vecchi.

- “Furtunata tie oi cu mme sposi?”, chiese l’Ottaviu.

- “Comu fazzu? Iou te oju bbene, lu sai, ma i famiji nosci… “, rispuse a vagnona.
- “Fazzu tte passane ste fumisie vagnona!”, tisse donn’Angela.

- “E ppuru tie vagnone, e fimmane stannu sparpajate e ttie vai cu te scucchi propriu quista? Penzu iou a ttie cu te fazzu cangiare ddha capu torta ca ‘è ssuta tuttu de paru!”, disse ‘ncazzatu don Osvaldu.

Allora l’Ottaviu cuardau ridennu donn’Angela ca, tantu lu nervu, ulia cu se strazza u collu da camicetta e llu tata Osvaldu, invece, nu ssapia cchiui se ja chiangire per ddhu fiju rimbambitu oppuru pijare nna mazza cu li la scascia a n’capu. Se ‘nvicinau l’Ottaviu alla Furtunata e lli tisse cu lla uce auta e cu llu sentene tutti:
- “Su ttantu uquali de carattere ca, quasi quasi, parene frati”.

- “Frati?”, tissera tutti e ddoi.

(leggi la quinta e ultima parte)


Potrebbero interessarti anche :

Ritornare alla prima pagina di Logo Paperblog

Possono interessarti anche questi articoli :

Dossier Paperblog

Magazine