Magazine Cultura

Occhi niuri

Creato il 27 febbraio 2014 da Cultura Salentina

27 febbraio 2014 di Vincenzo D'Aurelio

Occhi niuri

Antonio Salvatore Tolica se chiamava, ma nui tutti lu canuscinne comu lu Ucciu Moru percé tinia na culure niura e d’estate, cu ddhu sule ca quai te bbampa, diventava ancora pesciu. Se dicia ca ddha pelle cusì scura l’era pijata de lu bisnonnu sou ca, a quantu pare, era fiju de nu Turcu ca travajava tra Otrantu e l’Albania.  Quistu ja persa a capu pe n’antenata de lu Ucciu e, dopu ca l’era mprenata, se ne scappau lassannu nascituru e zzita ca, contru tuttu e tutti, fose cacciata de casa e partoriu lu stessu. Nu sacciu se sta storia è vera o fausa, u paese è sempre prontu cu nventa storie de cose e cristiani però, veramente, ci canusciu lu bisnonnu de lu Ucciu dicia ca era niuru.

Ogni mmane lu vitivi passare chianu chianu da chiazza, ssettatu su na’ bicicletta menza rrugginuta cu, taccata susu u palu de menzu, na zzappa stritta e a rretu na cascia. Intru quarche busta, nu curtieddhu, nu paru de cambali de gomma e nu serracchiu. Scia a fore, a ddhu fore ca pe settant’anni ia datu cu mangia a tutta a famija. Na fiata tinia puru doi vacche e na decina de pecure ma s’era fattu grande, a mujere era morta dieci anni arretu e l’unicu fiju ca tinia era na fimmana ca s’era spusata n’ingegnere e se n’era sciuta a Roma. De sulu nu nc’ha putia fare cu guverna l’animali e, de tannu, decise cu lassa a staddha vacante. Ddha campagna ca tantu l’ia datu paria murire giurnu pe’ giurnu; nu filaru de cicore, quarche chianta de pimmitori, nu geusu e a rretu na ventina de arguli de ulia. Quannu rriava, se ssettava annanti allu puzzu, tirava nu sicchiu de acqua e bivia direttamente intru lu tragnu. Dh’acqua frisca era meju de nu café, lu facia sintire viu. Girava ammenzu le carrare, se guardava e chiante, cuja quarche cosa e sarchiava e rugge. N’acquava e specialmente d’estate, quannu a terra se siccava sutta dhu sule ca arde puru e petre.

Alle dieci e mmenza precise se ssettava ntorna, sta fiata però annanti a ssuta de a casiceddha, susu nu cintrune e se ddumava nu sicaru. Fumava alla mmersa, a parte ddumata a mmucca cusì comu l’erane mparatu alla guerra: “Cu lu focu a mmucca putivi stare scusu allu scuru e pippisciare senza ciuveddhi cu te vite, speciarmente de ddhe bestie de tedeschi”, dicia.  Mentre fummacava se guardava ddha terra e vitia ancora mujerasa annanti lu pilune ca llavava cicore, pastanache, pimmitori, rape … Cantava in continuazione, quantu li piacia. Quannu nfilanne tabaccu intra lu purtune ddhi canti nchinne l’aria, lu tiempu passava e sapivi ca quannu scivi te curcavi, straccu pe quantu eri, iddha stia de costi a tie e te ‘mbrazzavi. Alla mmane mprima già la sintivi traujare intra la cucina … “A Tetta era na fimmana massara, tinia capu a tuttu, na fimmana mbrazzafatiche” dicia, “lu Patreternu me la llivata mprima”.

Quannu guardava ddha terra i pinzieri scattunanne intru a capu comu fungi e tante fiate ritia quannu se ricurdava quiddhu ca cumbinava alli sciurnatieri e a mujerasa. Li piacia cu scherza, li piacia cu face ritire … Na fiata pe sciocu piaju na suca e li secutau tutti cu l’acqua … n’autra fiata pijau mujerasa e li mise nu ceddhu intru a camisola … n’autra fiata pijau u cavaddhu, li ttaccau a cuta a treccia e cominciau cu crita: “Lu scazzamurieddhu, lu scazzamurieddhu è vinutu, guardati c’ha fattu”. Tutti rimasera nfessanuti pe’ ddha macaria e, mentre cuntanne unu susu a l’autru a menzu nu casinu ca nu se capia gnenti, lu Ucciu piaju nu sicchiu chinu de sariche, gliele lile minau susu e tutti fucinne annanti e a rretu comu tanti pacci. Che tiempi …

Sunava menzitie, u campanaru da chiesa Grande nu sbajava. Turnava a casa, se cucinava na cosiceddha e poi se curcava nu picca. A sira nu ssia, alla chiazza se perdia sulamente  tiempu, se facia chiacchericciu e de bbuttanate iddru n’ia ntise e viste tante. Allora se curcava mprima, dopu u telegiornale. A mmane alle cinque stia già a ‘nterra prontu pe’ la campagna.

Lu Ucciu s’era fattu vecchiu, a proprietà l’ia sistemata e quannu u Patreternu era ulutu cu lu chiama iddhu ia misu già tutte e cose a postu. S’era ccattatu puru l’abitu, pagatu u bauju e lu postu allu campusantu. Lu nipute nu lu vitia mai, stia a Roma cu mammasa e sirasa; quante cose ia ulutu cu li dice a ddhu masculu ca ia tantu desideratu ma ca nunn’era vinutu. Ulia li cunta, ulia cu li moscia, cu lu portu a giru susu a bicicletta … nienti. Era rimastu sulu, de ddha famija nc’era sulu iddhu e la zappa cu lu margiale stortu pe’ quante bbotte ia date a ‘nterra.

Ddha zzappa era stata, pe iddhu, nu sulamente mezzu de fatica ma specialmente mescia de vita. Chiù tosta era a terra, chiù mpaggiuttata era e chiù forte ia dare. Chiù beddhe erane le chiante e chiù chianu era sarchiare, chiù fame nc’era e chiù fatica ia fare … zappare a terra soa e quiddha de l’autri. Dhha zappa l’ia fattu capire ca nienti se ave senza fatica, nienti è facile intru la vita, ca se oi cu godi li frutti tocca butti lu sangu cu li faci. Quantu chiu tosta ete a vita, chiù forza hai tinire cu bbai annanzi, se annanzi hoi cu bbai. Lu margiale tocca cu te scorcia le mani, cu te face vinire li caddhi e le mpuddhe alle dicite e, sulu quannu su ‘ntustati boni, nu senti chiu dolore. Comu la vita, chiù tosta ete e chiui te abitui alli sacrifici sinu a quannu te rendi contu ca te basta picca cu te ccuntenti e ca de lu nienti poi cacciare oru. Ddha zappa comu la croce de Cristu: Passione e Resurrezione comu Fatica e Suddisfazione, Pane della Vita comu lu pane ca la zzappa l’ia datu a iddhu e alla famija pe tutta na vita.

La zappa …

Na mmane ciuveddhi vitte passare lu Ucciu da chiazza. I cumpari du barra penzara ca stia malatu. Mancu lu giurnu dopu lu vittera. Allu terzu giurnu nu vitennelu li cumpari tuzzara a casa. Ciuveddhi rispunnia. Trasira de retu alla ssuta ma nu ‘ncera ciuveddhi. Chiamara ma nu rispuse. Scira allu fore e lu vittera, settatu a ‘nterra sutta lu geusu. Lu tuccara de retu e cadiu de costi. Era mortu, tinia na faccia serena … ci sa se nu s’era ‘mpannatu penzannu a mujerasa, comu facia sempre, oppuru cu l’eggia vista mentre tirava l’urtimu respiru. Ci sa …

Chiamara la fija a Roma ca vinne e organizzau u funerale. Nc’era puru u nipute, nu bellu vagnone de vint’anni, scuru de pelle comu lu nonnu, doi occhi marroni cusì vivi ca te sciuntanne. Guardava nonnusa stisu intru lu bauiu. Lu tuccau e tisse intra de iddhu: “Nonnu nu’ t’aggiu canusciutu bonu, scusa. Su sciutu a fore cu me godu nu picca de aria. Nc’era na zappa minata annanti lu puzzu, l’aggiu ccota e me l’aggiu purtata … nu sacciu percè me l’aggiu pijata ma quannu la tegnu a manu sentu a manu toa. Sentu comu se sta me tei a manu mea stritta, e me cunti … quantu ia ulutu cu te sentu cuntare, quantu ia ulutu cu tegnu a zappa quannu ulivi te ‘ndrizzi a spaddha. Scusa nonnu; iou a zappa cu ddhu margiale tortu me la portu a Roma e cusì sentu ca è comu se te portu cu mie, sulu cusì su certu ca nu n’è lassamu cchiui”.

Chianse e li ‘ncarizzau a facce. Mammasa nu capiju tantu cordogliu du fiju e mancu li lu chiese, pensau: “è stanchezza pe’ lu viaggiu”.

//

 


Potrebbero interessarti anche :

Ritornare alla prima pagina di Logo Paperblog

Possono interessarti anche questi articoli :

Dossier Paperblog

Magazine