Quando l'istante

Cînd s-ar orpi secunda
Păianjenul visării parc.ar sui cu fricăŞi ar călca, per firul nădejdilor întins,Care-şi destramă vîrful, per cît i se ridicăUn căpătiîi în haos, de-o stea de unde-i prins.
Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoulAles pentru odihna rănitului oşteanŞi i-a cules auzul catifelat ecoulCu şase foi, al frunzei căzute din castan.
De mult păzeşte cripta şi treapta ce scoboarăDar vremea, nentreruptă de morţi şi crăci uscate,Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoarăCa un fuio de pulberi şi brume deslînate.
Intercalate-n ritmul unìcului viu versAr mai simţi cadenţa, de-a pururi ascultatăDe valuri şi de zodii, egale-n pasul mers,Cînd s-ar opri secunda şi inima să bată? Quando l'istante...
Forse il ragno del sogno rampica con paurasalendo lungo il filo delle speranze teso,che dissolve sua cima – a tanto s'è innalzatol'un dei capi nel caos – da stella a cui è appeso.
La solitudine in armi ha vegliato la tombascelta per il riposo del guerriero feritoe ha raccolto l'udito suo vellutato l'ecoa sei petali di foglia caduta dal castagno.
Da molto veglia la cripta e il gradino che scende,ma il tempo, non fermato da morti e rami secchi,s'insinua tra le mani di cera del silenziocome biocco di polveri e brume sfilacciate.
Intercalati al ritmo del solo verso vivoudrebbero ancor la cadenza, in eterno ascoltata,di onde e costellazionei, che van con passo uguale,l'istante e il cuore quando cessassero di battere?

Tudor Arghezi, Accordi di parole, Poesie 1927-1967, Einaudi, Torino 1972 (traduzione di Marco Cugno)