Magazine Talenti

Quannu lu sule te dave n’capu

Da Cultura Salentina

di Angelo Carlo Licci

 

Quannu lu sule te dave n’capu

La pausa per il pasto - Pasquale Urso, olio su tela

Quannu lu sule te coce tutta a capu,

te passane nanzi l’occhi tante cose,

pinsieri, gioie e le preziose,

te senti nu cucuddhu, ncigni a zumpare,

e lu tempu te passa e mancu pare.

Ete comu quannu te morde la taranta,

na storia mpizzicata,intra a lu core ,

li cunti ntichi ca te essene de fore

de quista terra salentina beddha

ca ndora tutta te rienu e te cuzzeddha. 

T’azzi a mane e mangi già lu sule,

sule cu cuti,

sule cu cicale

sule de giurnu, de sira e de marisciu,

sule cu scrasce ma ete paradisu.

Sule a li masculi culla camisa perta,

sule  a le fimmane cu lu focu mpettu,

sule a li carusi te quista terra santa

sule d’amore, d’amore ca te incanta.

L’amore de li paladini de Francia e de Spagnoli

ca li Turchi cacciara cu le spade,

a menzu li frastuoni de bombarde,

li fissera fore

dopo anni de dulore,

violenze e pene,

ulia ne cangiane a fede cu catene

de quistu griku splendor ca e’ de valore,

ca sape vince sulu cullu core.

U sule nui lu cchiamu intra u mangiare,

e’ l’ingrediente primu du cucinare

tra  mille sapor de la local natura

ete quiddhu ca a quai chiamane “acchiatura”.

U sule ca te coce i pimmidori,

li pipirussi de tutti li colori,

ma cullu sali e scinni l’acqua frisca

lu puzzu te ristora;tuttu ndifrisca.

Santu Dunatu meu, Roccu, Vitu e  Paulu,

li santi de lu Sule salentini,

vui sulu sapiti ce ge ca esse

cu la calura a lu tempu de la messe:

pacci,  streusi comu l’artigiani,

tormenti ,grida e gesti tutti strani

memorie de l’antica tradizione

furmini a ‘ncapu su tutta a popolazione:

se ‘ncignane a vidire le stranezze

canti e costumi de tutte le fattezze

fimmane ca liberane li morsi

cu mosse, danze, soni e acqua a sorsi.

Lu sule, ca ete focu, è comu nu programma,

a vera compagnia de sti cristiani

ca ncigna a mane mprima de intra i mani

e poi te brucia  tuttu comu fiamma.

Te zicca, te ota e sbota ,mai se stuta

te gira, te trauia,  face suduru

ca li chisciuni mprena

e le camise puru.

Turista de lu mundu se te fermi

mpaccisci puru tie e nu capisci,

mancu li guverni  nenzi ponnu fare

o stai cun nui o meiu se sparisci;

nu populu de pacci a Culumitu

Gaddhipuli, Otrantu e a Sulitu

ca ete capitale ta Messapia bella

c’ave na guglia strana e na cappella

de diauli ,leggende,fate e macare

Matteo “profeta” alchemico gran fare

rese SOLETO il centro del sapere

tra la cultura greca  e l’Orsinian potere.

Lu Sule “ranne” stave su sta chiesia

de stu paise forte pe la storia

ca unisce u mundu nosciu a lu modernu

e nuce sempre sordi a lu governu.

Fatica sempre picca a sti paisi

ca buscane cu lu core li turnisi

ma l’accoglienza vera qui  arricchisce

tutti li cor che vita dura ferisce,

percè quannu tras’intra ncigni  cu senti

sapori ,poesie,ndori e talenti

ca rinascita de vita sannu dare

cullu Salento terra de lu mare.

Lu sule, a quai,te apre, te festeggia

lu vidi a tutte vanne ,cusì  pare,

ete na forza ca sempre te corteggia

assieme allu rusciu te lu mare

mare ca pe lu focu pare scintillare

comu li cieli dumati cu li troni,

d’artificiu, ca suntu tanti doni;

ne dumane le notti salentine

pe li santi patroni fenca lle matine.

De’ quisti  ncete quiddha te Scurranu

ca onora e face  festa, a chiù bella,

Santa Duminica, ca ete comu a stella

ca unisce  u munnu nosciu intra na manu.

Soleto  con Scorran portano  il Sole

tra lampadine e luce del Signore

a tutti i popoli regalano con vigore

l’Agostinian simbolico calore.

 


Potrebbero interessarti anche :

Ritornare alla prima pagina di Logo Paperblog

Possono interessarti anche questi articoli :

Dossier Paperblog

Magazine